Balaton este cel mai mare lac din Europa Centrală şi atrage anual un număr foarte mare de turişti maghiari şi străini. Este situat la mai puţin de 100 de kilometri sud vest de Budapesta, legăturile cele mai directe fiind cele rutiere, întrucât M7, una dintre cele mai lungi autostrăzi din Ungaria, porneşte din Budapesta şi delimitează malul estic al lacului. Cele mai importante staţiuni din jurul lacului sunt Siofok, Keszthely şi Balatonfured. Siofok este cunoscuta drept 'Capitala Petrecerilor din Ungaria' şi atrage în anotimpul de vară mulţi tineri ce dansează în cluburile şi discotecile staţiunii. Keszthely este gazda renumitului Palat Festetics (Festetics Palace), iar staţiunea Balatonfured este o localitate balneară istorică, şi găzduieşte în fiecare an aşa-numitul Anna Ball.

Sezonul estival începe în luna iunie şi ţine până la sfârşitul lui august. Temperatura medie a apei lacului este de 25 de grade Celsius, o condiţie optimă pentru înot. Majoritatea plajelor sunt acoperite de iarbă, pietre sau nisip, material care se afla de asemenea şi pe fundul lacului. Multe staţiuni şi hoteluri de la Balaton au plaje cu nisip amenajate, cât şi duşuri cu apă. Alte atracţii turistice includ posibilitatea de a practica sporturile nautice, parasailing, pescuitul, vizitarea satelor şi colinelor din apropierea lacului, cât şi a podgoriilor de pe coasta nordică a bazinului. Pe coasta sudică, atracţia principală este viaţa de noapte intensă posibilă prin concursul barurilor, cluburilor şi discotecilor. Peninsula Tihany este un cartier istoric, iar zona Badacsony găzduieşte renumitul munte vulcanic, o regiune viticola şi o staţiune turistică.

Deşi sezonul turistic la Balaton coincide cu anotimpul de vară, iubitorii regiunii spun că lacul merită vizitat şi iarna, când alte oportunităţi devin disponibile. De exemplu, se poate pescui la copca dacă stratul de gheaţă este suficient de gros. Cei care vin iarna la Balaton pot, de asemenea, patina ori se pot da cu sania, precum se pot bucura şi de navigatul pe gheaţă.

Balaton este deservit de Aeroportul Internaţional Sarmellek. Zboruri către acest aeroport sunt efectuate de pe aeroporturile din Berlin, Frankfurt, Stuttgart, Copenhaga, Zurich şi Londra Stanstead. Lacul este accesibil şi cu zboruri charter din Hamburg, Billund şi Moscova.

Staţiunile cele mai importante sunt: Badacsony, Balatonalmsdi, Balatonboglar, Balatonfured, Balatonlelle, Fonyod, Keszthely, Siofok, Tihany, Vonyarcvashegy.

Sus