Întrucât comunitatea evreiască din Budapesta este una dintre cele mai mari din Europa, este firesc pentru turişti ca aceştia să se aştepte să găsească aici numeroase repere care să dovedească forţa cu care comunitatea respectivă s-a afirmat pe scena culturală a oraşului.
Într-adevăr, Sinagoga de pe Strada Dohany este doar unul dintre aceste repere, însă patrimoniul evreiesc este mult mai amplu. De exemplu, Cimitirul Evreiesc din Strada Kozma complineşte moştenirea istorică a comunităţii din Budapesta. În oraş se află, într-adevăr, câteva cimitire evreieşti, însă cel situat în Strada Kozma se afirmă ca fiind unul dintre cele mai mari din Europa şi, simultan, cel mai mare din Budapesta.
Cimitirul a fost deschis la sfârşitul secolului al XIX-lea, mai precis, în 1891, sub supravegherea lui Freund Vilmos, iar în timp a adunat un volum impresionant de monumente funerare. Spre deosebire de tradiţiile iudaice, unele dintre aceste lucrări sculpturale redau figuri umane, cele mai multe fiind create într-un uimitor stil art-nouveau.
Câteva dintre cele mai notabile elemente de interes se referă la monumentul memorial al celor 10000 de soldaţi evrei maghiari care au murit în timpul celui dela-l Doilea Război Mondial, la o pletoră de cripte şi de morminte ce adăpostesc rămăşiţele pământeşti ale unor figuri importante din comunitatea evreiască, precum şi la un complex de coloane albe pe care sunt gravate numele celor ce au murit în ghetoul din Klauzal ter.